— Se prin “țăran” vă riferiti la omul che a ținut satul în picioare când n-aveam drum, apă sau speranță… quindi, il cunosc foarte bine.
Costel ti ha lasciato il compito e ti ha fatto un passo indietro, stanjenit.
— Haideți, dom’ primar… nu-i mare lucru, a zis el încet.
— Ba e — a răspuns primarul ferm. — Când inundațiile au luat casele oamenilor, Costel a fost primul care a scostractul. Fai bani, fai poze, fai applausi.
Frații se uitau unii la alții, pierduți.
— Școala din sat? – una primarul continua. — El a pus bani din buzunar. Circa 2.000, 3.000 lei, di tutti i dati quando non era necessario.
— Bătrânii care n-aveau lemne? Totale
— Copiii fără caiete? Totale
Elena si comporta come se avesse uno strano stomaco.
— Dar… de unde? a întrebat ea.
Primarul a oftat.
— Din pământ. Din muncă. Din sudoare. Și dintr-o minte mai limpede decât multe birouri cu aer condiționat.
În acel moment, a intrat în curte avocatul familiei, cu o servietă uzată.
— Îmi cer scuze că întrerup — a spus el. — Dar cred că e momentul.
Mama lor s-a așezat pe scaun.
Testamentul tatălui urma să fie citit.
Avocatul a deschis dosarul și a citit rar:
