— „Casa, pământurile și economiile le las celui care a rămas. Celui care n-a fugit de rădăcini. Lui Costel.”
O singură frază.
Dar a lovit mai tare decât toate vorbele grele de peste ani.
— Ce economii? — a șoptit Mihai.
Avocatul a ridicat privirea.
— Aproximativ 850.000 de lei, investiți în terenuri, utilaje și fonduri locale. Totul pe numele lui Costel. La dorința expresă a tatălui vostru.
Andrei s-a lăsat pe spate, palid.
Costel a rămas nemișcat.
— Tatăl vostru spunea mereu — a continuat avocatul —: „Nu cel care pleacă e cel mai mare. Ci cel care rămâne.”
Liniștea nu mai era apăsătoare.
Era clară. Curată.
Elena s-a apropiat de fratele ei.
— Iartă-ne… a spus cu glas rupt. N-am știut.
Costel a zâmbit simplu, ca întotdeauna.
